miercuri, 5 februarie 2014

CAZANIA LUI VARLAAM, PRIMA CARTE TIPĂRITĂ DIN MOLDOVA

     (articol publicat în revista GLASUL ADEVĂRULUI, publicația Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, nr.177/septembrie 2013 și 179/noiembrie 2013)

      Marele Eminescu, într-un articol din ”Timpul”, în 1879, spunea despre Biserica Creștin-Ortodoxă că este de optsprezece secole păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Contribuția ei la formarea, conservarea și unificarea limbii noastre este incontestabilă. ”Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”[1]
         Printre cărturarii de seamă ai Ortodoxiei, care s-au ocupat de formarea deplină a unei limbi naționale, de conservarea și transmiterea ei către generațiile viitoare, a fost și Mitropolitul Varlaam al Moldovei (1632-1653). Viața mitropolitul cărturar Varlaam este binecunoscută din paginile cărților de istorie bisericească. Poate ar fi cazul să aruncăm o privire atentă, cu ocazia împlinirii celor 370 de ani de la tipărire, asupra Cazaniei, Carte romănească de învățătură.
     În timp ce țările occidentale se aflau în plin proces renascentist, în Moldova și Țara Românească acest curent este extrem de modest. ”Renascentiștii” noștri sunt acești ctitori de limbă și de scriere românească ca Varlaam și Dosoftei, oameni ai Bisericii strămoșești, care-au păstrat și conservat cultura și spiritualitatea ortodoxă. Lirismul, în literatura română, s-a născut între coperțile cărților de cult ale ortodoxiei. Ceea ce este interesant, este faptul că o formă primară și originală a acestui lirism este perfect vizibilă și acum în aceste cărți, chiar dacă în plan extern literatura s-a laicizat și s-a diversificat după multe alte modele culturale. Scrisul vechi bisericesc este o relicvă extrem de valoroasă, un monument istoric impunător în calea celor care doresc să cerceteze trecutul cultural al neamului românesc.
     Cartea romănească de învățătură sau Cazania de la 1643 începe cu un cuvânt adresat de domnitor poporului pravoslavnic, din care izvorăște în primul rând ideea de unitate națională, precum și dragostea pentru credința ortodoxă. După cuvântul domnitorului, Cuvînt împreună cătră toată semențiia romănească, urmează cuvântului mitropolitului către credincioșii la sufletele cărora vor ajunge învățăturile Cazaniei, Cuvânt către cetitoriu. Motivele care l-au inspirat pe Varlaam să scrie, reies tocmai din această cuvântare introductivă, fiind acelea că ”seminția romănească n-are carte pre limba sa” precum și ”lipsa dascălilor și a învățăturii”. 
     Este împodobită cu multe gravuri în lemn, inițiale înflorate, viniete, frontispicii executate de meșterul gravor Ilia, ajutat și de alți călugări moldoveni, buni cunoscători ai tradițiilor miniaturistice. Ortodoxia românească a acordat, mai ales în Moldova lui Varlaam, o atenție deosebită miniaturilor. Aceste ornamente grafice și iconografice au ridicat valoarea artistică a Cazaniei, devenind cea mai importantă operă din punct de vedere artistic din vechea cultură românească, așa cum ne spune părintele profesor Mircea Păcurariu.[2] În afara clasificării drept un monument de limbă, această operă este și un monument de artă tipografică. Unele miniaturi sunt doar xilografii ornamentale în timp ce altele redau în întregime scene biblice corespunzătoare pericopelor evanghelice. Am putea spune că din punct de vedere iconografic, Cazania este un mic locaș de cult.
      Legată în piele sau lemn, de pe prima copertă nu lipsește stema Moldovei. Pagina de titlu este încadrată de reprezentările iconografice ale mai multor sfinți. Cele patru colțuri ale paginii le avem străjuite de cei patru evangheliști, Matei, Marcu, Luca și Ioan. Această străjuire a evangheliștilor o regăsim în sfânta biserică, ei sunt pictați la baza turlei mari în cele patru colțuri. La fel îi găsim reprezentați pe cei patru evangheliști pe sfântul antimis, o icoană pictată pe pânză care stă pe altarele bisericilor ortodoxe, înfățișând punerea Domnului în mormânt. La baza paginii îi vedem pe ”învățătorii cei mari, stâlpii Bisericii”, așa cum îi numește cântarea bisericească, Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Cele mai avizate și complete învățături teologice le avem de la acești trei sfinți mari. Ei sunt embleme ale creștinătății. În stânga și-n dreapta pe coloane găsim pe Sfinții Petru și Pavel, mari ocrotitori ai Bisericii, și pe Ioan cel Nou de la Suceava și Sfânta Parascheva, ocrotitorii Moldovei. Există însă, și o a doua variantă de foaie de titlu în care ornamentația este diferită, cei patru evangheliști lipsesc, lipsesc și sfinții de pe coloane, sunt prezente doar chipurile Sfinților Trei Ierarhi, așezate în partea de sus a paginii încadrate de sfinții Gheorghe și Ioan cel Nou.
        Spatele foii de titlu cuprinde stema Moldovei și câteva stihuri în care Varlaam face o miniexegeză la simbolul național, atribuindu-le domnitorilor moldoveni puterea bourului, dârzenia și curajul acestuia. Este un simbol pe care tot poporul moldovean trebuie să-l cinstească la fel ca și pe simbolurile creștine. Ne aducem aminte din istoria noastră românească de legătura permanentă dintre stat și Biserică și prin aceea că, înainte de apariția statului laic, domnii țării erau unși de conducătorul Bisericii. Versurile lui Varlaam sunt primele versuri create în limba română.
           Izvoarele Cazaniei. Originalitatea Cazaniei lui Varlaam a fost discutată în numeroase rânduri, punându-se problema în ce măsură opera este una originală și cât din ea este copiat din alte surse. Mai mulți cercetători au oferit răspunsuri, multe dintre aceste răspunsuri mergând pe aceeași idee; Cazania este o colecție de traduceri adaptate limbii române a vremurilor, precum și nevoilor duhovnicești ale credincioșilor. În ce privește adaptarea textelor, meritele revin în întregime mitropolitului Varlaam. Din punctul de vedere al importanței pentru limba literară, Cartea de învățătură este pe drept comparabilă cu Biblia lui Luther de la 1534.
      Sursele din care Varlaam a tradus sau s-a inspirat nu au fost niciodată determinate cu exactitate. Varlaam recunoaște el însuși în titlul Cazaniei că este ”din multe scripturi tălmăcită din limba slovenească pe limba romănească”, deci unele surse descoperite ca fiind utilizate de autor au o susținere chiar din partea acestuia, rămânând în misiunea urmașilor să cerceteze și să descopere care sunt ele până la ultima.
     Marele savant Nicolae Iorga este unul dintre cei care au cercetat această problemă, spunând că mitropolitul Varlaam avea mai de mult o Cazanie, diferită de celelalte de până atunci, tradusă chiar de el după mai multe Evanghelii cu învățătură din limba slavonă.[3] Reiese din spusele lui Iorga că opera lui Varlaam nu este originală, ea are nuanța unei antologii parenetico-omiletice. Din cauza acestui fapt este asemănătoare cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. 
      Un timp îndelungat, în perioada feudală, limba română nu s-a folosit, scriitorii vremurilor folosind în actele cancelariilor, în cronici sau alte scrieri, limba slavonă. Însă limba vorbită de toate clasele sociale, era limba română. Utilizarea scrisului în limba română este întâlnită mai rar, doar spre sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, în unele manuscrise copiate și, mai apoi, abia în secolul XVII, găsim o utilizare permanentă a scrisului în limba română.
      Totuși, în secolul XVI, întâlnim foarte multe traduceri din limba slavă în limba română ceea ce ne conduce la ideea că Varlaam avea la dispoziție și alte scrieri omiletice utilizate în Biserica Română înainte de el: Catehismul românesc(1544), Cazania lui Coresi(1564), Cazania a II-a a lui Coresi(1581), ambele cazanii ale lui Coresi fiind de inspirație slavă.[4] Despre Cazania a II-a a lui Coresi, P.P.Panaitescu ne spune că domnii și mitropoliții Moldovei și Țării Românești au aprobat-o și au comandat-o într-un număr foarte mare pentru a fi întrodusă în țările lor. De fapt, nici Panaitescu nu recunoaște vreun merit al lui Varlaam asupra Cazaniei în afară de grija pentru tipărirea ei, spunând că exista un curent al manuscriselor de carte românească ce se transmitea din fiecare țară românească spre celelalte două: ”prima carte ce ilustrează această afirmație este traducerea Cazaniilor atribuite patriarhului Calist de Constantinopol, cunoscute și sub titlul Carte de învățătură. Se știe că ea a fost tipărită la Iași, în 1643, sub îngrijirea mitropolitului Moldovei, Varlaam.”[5] 
        Este documentat faptul că mai toate scrierile omiletice ajunse la noi sunt de inspirație bizantină, venite pe filiera slavonă care era limba oficială a cancelariilor. Drept exemplu, avem colecția de omilii a patriarhului Ioan Caleca, acestea fiind traduse în limba slavă, în 1343, cu titlul Evanghelia învățătoare. Cartea este întâlnită în mai multe versiuni, în manuscris, la slavi, la ruși, la ucraineni și la români.[6] Sursele originale ale unor astfel de scrieri sunt cele greceși, gen Comoara lui Damaschin Studitul sau Cuvântările lui Callist, despre care am menționat.
       Mitropolitul Varlaam a ales multe cuvântări din Comoara (Θησαυρos-tezaurul) ierodiaconului Damaschin Studitul din Tesalonic. Opera acestuia cuprinde 35 de predici din care Varlaam a tradus în jur de 20 de predici, adică peste 200 de pagini. Profesorul Pandele Olteanu ne spune că această operă a circulat și la noi, atât în greacă cât și în slavonă:”o versiune prețioasă se păstrează în Biblioteca Academiei R.S.România, secția manuscrise și cartea rară: manuscrisul 146 e o traducere în slavona macedoneană de pe la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea după una din edițiile grecești ale lui Damaschin Studitul apărute la Veneția în 1568 sau 1570. E o traducere deosebită de cele cunoscute până în prezent la slavi. Manuscrisul provine din Mînăstirea Neamț.”[7] Predicile la praznicele împărătești și sărbătorile sfinților sunt redate aproape identic. Din pricina acestui fapt, profesorul Pandele Olteanu îl consideră pe Varlaam doar traducător și-i refuză originalitatea sub orice formă, atribuindu-i lui Damaschin toate aspectele acestor predici, stilul istoric, dramatic precum și detaliile oratorice.
        Argumentul lui Varlaam din prologul Cazaniei este baza de la care cercetarea se îndreaptă și spre un curent democratic din secolele XVI, XVII, ai cărui reprezentanți au început să scrie în neogreacă, limba vorbită a grecilor de atunci. Mitropolitul Varlaam, Udriște Năsturel, Eustratie logofătul, Grigore Ureche-contemporanul lui Varlaam, Miron Costin, Ion Neculce fac parte dintr-un curent de educare a poporului în limba națională. Varlaam iubește cuvântul român. Numai la început îl folosește de câteva ori cu toată determinarea ce l-a făcut să lucreze la această operă: carte romănească, un dar limbii românești, cătră toată semințiia romănească. 
        În afară de Leastvița, manuscrisul slavo-român al lui Varlaam de la 1618, mitropolitul a scris doar în limba română. Este dificil pentru oricare popor să învețe numai după limba vorbită sau scrisă a altuia: ”cu nevoie iaste a înțelege cartea alții limbi”[8]. Este un sens firesc al lucrurilor ca fiecare credincios creștin să priceapă dogma credinței sale în limba sa maternă:”le-au căotat a pogorî și Svânta Scriptură tot mai pre înțelesul oamenilor, pân-au început a scoate așeș cineș pre limba sa, pentru ca să înțeleagă hiecine, să să învețe și să mărturisască minunate lucrurile lui Dumnedzău.”[9] Comoara lui Damaschin Studitul devenise cea mai populară cazanie printre greci, slavi dar și români. Numai că, nici predicile din Comoară nu ajung direct în Cazania lui Varlaam ci tot prin filiera slavă. Patriarhul Mitrofan al Constantinopolului îl însărcinează pe Damaschin Studitul cu misiunea de exarh, în Ucraina, între 1565 și 1572, acesta luând în mod sigur cu sine Comoara, tradusă probabil după aceea în slavona ruso-ucraineană.[10] Comparând textele celor două opere, Cazania și Comoara, s-a tras concluzia că în raport cu opera lui Damaschin, Varlaam traduce textual: ”a tradus textual, dar dintr-o versiune slavonă, părțile cele mai artistice și mai impresionante, păstrând exact și tâlcul originalului bizantin al lui Damaschin Studitul”.[11]
       Analizând Comoara ca sursă de inspirație pentru Cazanie, profesorul Atanasie Popa ia în calcul o altă variantă, faptul că ”era nimerit să se fi transcris și un text integral pentru a se vedea în ce măsură textele din Damaschin sunt identice, apropiate sau modificate în Varlaam, întrucât Varlaam nu are texte pe care le are Comoara și invers.”[12]
       Alte predici sunt traduse din Cuvântările lui Callist, despre care mitropolitul spunea într-o scrisoare din 1637 către Mihail Feodorovici că le avea deja traduse, probabil ar fi putut tipări Cazania mai devreme dacă ar fi avut tiparnița:”despre râvna noastră, care ne-a fost pentru Sfânta Biserică a Răsăritului și dorința de a traduce pe limba românească cartea Sf.Calist, cuvântările la Sfânta Evanghelie, care s’o cetească preoții în biserică spre învățătura Românilor credincioși, este gata și scrisă numai să se dea la tipar...”[13] Nicolae Iorga ne furnizează informația că aceste predici fuseseră deja traduse de mitropolitul Kievului, Petru Movilă, în 1637.[14] 
      Grigore Scorpan studiază legătura cazaniei lui Callist cu predica ucraineană și trage concluzia că explicațiile evangheliilor din Cazania lui Varlaam conțin elemente și din versiunile ucrainene ale cuvântărilor lui Callist, diferite de cele originale. Varlaam face o combinație între cele mai utile, mai coerente și mai profunde exegeze evanghelice, extrăgând cam tot ceea ce este important și interesant de menționat în Cazanie. Este dovada că Varlaam cunoștea foarte bine predicile lui Callist, trăgând concluzia că și țarul rus și marele cneaz, Mihail Feodorovici, căruia autorul Cazaniei i se adresează, cunoștea foarte bine aceste cuvântări, din moment ce în scrisoare nu i se mai spune nimic altceva despre Callist. Care este măsura în care Varlaam a utilizat cuvântările lui Callist în opera sa este mai dificil de precizat, din pricina tuturor filierelor prin care aceste texte au ajuns în Cazania de la 1643. 
     Cuvântările patriarhului Eftimie de Târnovo, ale lui Grigorie Țamblac, ”fac de asemenea obiectul unor studii prin care se arată că Mitropolitul Varlaam le-a folosit în Cazania sa”.[15] Aceste tipuri de texte nu sunt niciodată revendicate prin drepturi de autor, la fel ca și în iconografie, ele sunt de uz comun, și, datorită acestui fapt, Varlaam nu-i citează niciodată pe autorii cuvântărilor respective. Paternitatea autorului nu este respectată.
       Dintre izvoarele românești ale Cazaniei, potrivit cercetărilor lui Atanasie Popa, am putea lua în calcul informațiile despre Cazania lui Popa Ursu din Cotigleat-Beiuș, datată la 1680, unde cercetările aprofundate în ceea ce privește acest manuscris ne-au trimis cu mai bine de un secol în urmă după originalul după care a fost copiat, Păucenia lui Alexandru Vodă, potrivit epilogului operei care pomenește de un Alexandru Vodă, în opinia profesorului Popa neputând fi vorba despre altcineva decât despre Alexandru Lăpușneanu. Mai multe predici din această Cazanie sunt asemănătoare sau chiar identice cu cele ale lui Varlaam.[16] Analizele de text între Cazania lui Popa Ursu, cele de la Govora și Dealu, Cazania a II-a a lui Coresi, de la Bălgrad, de la 1699 a lui Atanasie Anghel, au alcătuit un amplu studiu comparativ din care a reieșit că Păucenia lui Alexandru Vodă este unul dintre izvoarele comune de inspirație pentru toate Cazaniile ulterioare. Probabilitatea existenței acestei scrieri este confirmată și de alte scrieri mai vechi decât Cazania lui Varlaam: Codicele Drăganu, Codicele Sibian, Codicele Marțian și Cazania de la Cluj.[17]
      Mitropolitul Varlaam, prin deosebita sa cultură teologică și prin talentul literar aduce o contribuție esențială la această tipăritură care-i poartă numele, finisând elementele de limbă și potrivind conținuturile predicilor pe măsura necesităților duhovnicești ale fiilor săi sufletești.
      În încheierea cercetării sale prof. Pandele Olteanu apreciază contribuția lui Varlaam care ”ne-a lăsat în tălmăcirile sale sute de pagini de proză artistică, minunată, anunțând creația marilor povestitori moldoveni: Ion Neculce, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu care-au adâncit brazda mănoasă croită de mitropolitul Varlaam cel tare în scripturi, care, văzând frământarea urmașilor săi, odihnește probabil mulțumit în căsuța de lut a strămoșilor săi, în liniștea înălțătoare de la Mînăstirea Secul”.[18] 
         Tipărirea Cazaniei. Apariția tipăriturilor în Moldova, ultima dintre cele trei țări române care introduce textul tipărit în cultura sa, semnalează două aspecte: limba română simțea nevoia de a-și intra în drepturile sale și învățătura creștină trebuia răspândită mai eficient, în favoarea dreptei credințe, din pricina influențelor eretice care pătrundeau din toate direcțiile. Din moment ce ereziile profitau de mijloacele vremurilor pentru a se răspândi mai repede, Biserica trebuia să se adapteze pentru a putea răspunde pe măsură. Utilizarea tiparului era o necesitate. Tiparnița de la Trei Ierarhi și toate cele necesare activității tipografice au ajuns în Moldova prin strădania mitropolitului de la Kiev, Petru Movilă, ajutându-l pe Varlaam să-și îndeplinească misiunea de învățător creștin, prin aceea că se dobândește prin Cazanie un deosebit material didactic misionar:”Pentru aceea de nevoe mi-au fost, ca un datornic ce sunt lui Dumnezeu cu talantul ce mi-au dat, să-mi poci plăti datorita, măcar de cît, pînă când mă duc în casa cea de lut a moșilor miei.”[19]Materialul tipografic și o echipă de patru oameni în frunte cu Sofronie Pociațchi, rector la colegiul din Kiev, sunt trimiși în Moldova să organizeze centrul tipografic și pe cel academic. Tiparnița este trimisă de la Liov, acolo unde mitropolitul Petru Movilă avea un puternic centru de propagandă ortodoxă. Chiar dacă tipografia era organizată de Sofronie, activitatea tipografică era sub observarea și coordonarea lui Varlaam.[20]
       Tipărirea Cazaniei, așa cum reiese din foaia de titlu și din ornamentație, s-a făcut într-o dublă ediție. Imprimarea propriu zisă a cărții a durat doi ani, 1641-1643. Tiparnița utilizează două culori: negru, ca și culoare generală și roșu, pentru evidențierea unor aspecte deosebite. În general avem tipărite cu roșu titlurile și inițialele înflorate de la începutul textului. Hârtia era adusă din Germania, Turcia și Polonia iar literele, probabil de la Kiev, din tipografia movileană. Caracterele sunt de două mărimi: de 16 puncte și de 24 de puncte. Pentru literele de 16 puncte, au intrat 28 de rânduri pe pagină, pentru cele de 24, doar 19 rânduri. Rândurile pe pagină au aceeași lungime, la fel și paginile păstrează înălțimea. Altfel s-ar fi stricat simetria tipăriturii.[21] Inițialele înflorate, finalurile de text, xilogravurile maestrului tipograf Ilia de la tiparnița lui Petru Movilă de la Lavra Pecerska, toate aceste bogății artistice dau unicitatea ornamentației. 
       Tirajul celor două ediții ale Cazaniei nu este cunoscut. Cu ocazia studiului efectuat de părintele martir Florea Mureșanu, care și-a sfârșit zilele în temnița de la Aiud[22], după trei sute de ani de la apariție, a găsit în bisericile transilvănele 24 de exemplare și 9 atestări ale prezenței acesteia. Probabil, un număr mult mai mare de-atât se vor fi găsit la data respectivă și în bisericile din Moldova, în bibliotecile unor instituții sau ale unor persoane.[23]
        Circulația Cazaniei de la 1643. Reforma protestantă, inițiată la începutul secolului al XVI-lea prin părintele ei Martin Luther, și continuată de urmașii lui, era deja la jumătatea secolului al XVII-lea foarte bine consolidată. Bineînțeles, în Moldova și Țara Românească toate mișcările occidentale pătrundeau prin Ardeal. Ortodoxia era puternic atacată de ideile reformatoare și era imperios ca ea să-și consolideze pozițiile mai mult decât în secolele anterioare, când teritoriile noastre, care duceau tot felul de războaie, erau mai puțin afectate de războiul religios.
       Cazania lui Varlaam este primită cu bucurie în rândurile clericilor și credincioșilor. Era un scut de apărare împotriva ereziilor și un alean pentru nevoia de a citi în limba română. La vederea Cărții romănești de învățătură, Cazaniile lui Coresi sunt marginalizate în lumea ortodoxă pentru că se simțea în ele influența protestantă. Din prima Cazanie, Coresi scosese învățăturile izvorâte din Sfânta Tradiție iar din a doua, cazania de la prima duminică din postul Paștilor, Duminica Ortodoxiei, și tipărește la sfârșitul cărții cele zece porunci în varianta apărută în Catehismul luteran de la Sibiu.[24] Finalizându-se tipărirea Cazaniei, ea este dorită mai ales de românii ortodocși transilvăneni care căutau adevărul ortodox precum și de ceilalți români care nu cunoșteau limbile străine și nu puteau citi cărțile grecești și slavonești.
       Pentru această carte s-au purtat procese în tribunal, iar posesia ei s-a plătit cu mici averi în bani sau în natură: oi, cai sau miei. Era cumpărată de mai multe familii sau, de multe ori, moștenită sau dată zestre. Părintele Florea Mureșanu ne spune că pentru o Cazanie s-au plătit ”zeci de zloți buni”. În satul Someșul cald pentru cumpărarea Cazaniei ”s-au întovărășit niște credincioși plătind zece oi și opt miei.”[25]
       Cazania sau manuscrisele ei au circulat la fel de mult și în secolele următoare tipăririi ei. Există și multe biblioteci din străinătate care și-au procurat exemplare despre care s-au găsit însemnări. Chiar la noi, Eminescu propunea să fie cumpărată pentru Biblioteca Centrală din Iași, o Cazanie.[26]
      După studiul părintelui Mureșanu, Cazania de la 1643 este folosită ca sursă în alte 15 ediții ale Cazaniei timp de trei secole. Doar la un an diferență, apărea la Dealu o nouă Cazanie care reproducea parțial predici din cea a lui Varlaam. La 1699, Chiriacodromionul de la Alba Iulia preia integral textul lui Varlaam. Între 1700 și 1900, Cazania este retipărită de încă șase ori. În secolul trecut au apărut ediții integrale, ediții școlare sau cu extrase. În 1943, la 300 de ani de la prima ediție, savantul filolog Jacques Byck, la Editura Fundației Regale pentru literatură și artă, îngrijește și tipărește o nouă ediție a Cazaniei, a 17-a, de data aceasta integrală și transliterată. 
       Așa cum se exprimă Ion Dianu într-un articol din 1981: ”după 1943, publicarea de extrase, studii, comentarii și biografii privind pe Varlaam și opera sa, îndeosebi Cazania, au fost multe dar se simte nevoia unei ediții integrale cu transliterație modernă”[27], ultima ediție care a apărut, prin purtarea de grijă a domnului profesor Dan Zamfirescu, este cea din 2011, tipărită de Editura ”Roza Vânturilor” cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriah Daniel. În felul acesta, Cazania lui Varlaam este cea mai reeditată carte din istoria literaturii române. Numai prin acest fapt este demonstrată marea autoritate culturală a mitropolitului Varlaam și însemnătatea ce s-a dat acestei tipărituri. Utilizarea atât de răspândită a ei marchează și un efect unificator asupra limbii române din acest răstimp.

Pr.Prof.Sorin Gavriloiu
Parohia Mlăjet

_______________________________________________
[1] M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare,“Timpul”, 2.02.1879, în ” Opere”, 1989, vol.X, p. 187.
[2] Pr.Prof.Dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol.2, Editura IBMBOR, București, 1994, pag.19
[3] Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, Vol.1., Tipografia ”Neamul Romanesc”, 1908, pag.319
[4] Pr.drd. Ioan Băjău, Contribuții mai noi cu privire la izvoarele Cazaniei Mitropolitului Varlaam al Moldovei, în Studii Teologice, nr.9-10, 1974, pag. 749
[5] P.P.Panaitescu, Începuturile și biruința scrisului în limba română, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1965, pag.173
[6] Pandele Olteanu, Les originaux slavo-russes des plus anciennes collectiiones d’homellies roumaines, în Romanoslavica, IX, 1943, p.169 apud Ibidem
[7] Nota 20 din articolul prof.dr.doc.Pandele Olteanu, Izvoare, originale și modele bizantino-slave, în operele mitropolitului Varlaam, în Biserica Ortodoxă Română, nr.1-2, 1970, pag.116.
[8] Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, Op.cit.,pag.6.
[9] Ibidem.
[10] Pandele Olteanu, Izvoare și versiuni bizantine-slave ale omiliei lui Varlaam despre înmormîntarea lui Hristos, în Studii de slavistică, vol.2, Ed.Academiei R.S.R., 1971, pag.59, apud Pr.drd. Ioan Băjău, Op.cit., pag.751.
[11] Ibidem.
[12] Prof.Atanasie Popa, Care este contribuția lui Varlaam la Cazania din 1643, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr.3-4, 1972, pag.176.
[13] Florea Mureșanu, Op.cit.,pag.13
[14] Nicolae Iorga, Op.cit.,pag.293.
[15] Pandele Olteanu, Slava veche și slavona românească, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975, pag.399.
[16] Pr.drd. Ioan Băjău, Op.cit.,pag.752.
[17] Ibidem, pag.753.
[18] Pandele Olteanu, Izvoare, originale și modele bizantino-slave, în operele mitropolitului Varlaam, în ”Biserica Ortodoxă Română”, nr.1-2, 1970, pag.151.
[19] Sf Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei, Op.cit., pag.6
[20] Pr. Constantin Nonea, Legăturile mitropolitului Varlaam cu Bisericile Ortodoxe din Chiev și Moscova, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr.9-10,1957, pag. 817
[21] Florea Mureșanu, Op.cit.,pag.34.
[22] informație preluată de pe site-ul de Internet dedicat martirilor din temnițele comuniste, Fericiți cei prigoniți, unul dintre proiectele din mediul online ale Asociației Ortodoxia Tinerilor: http://fericiticeiprigoniti.net/florea-muresan
[23]Florea Mureșanu, Op.cit.,pag.202.
[24] Grigore Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam în vechea noastră literatură omiletică din sec. XVI și XVII în Cercetări istorice, anul XIII-XIV, nr.1-2, pag.551 apud Circulația Cazaniei Mitropolitului Varlaam în Biserica Românească, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr.9-10,1957, pag. 821.
[25] Florea Mureșanu, Op.cit.,pag. 8
[26] Ibidem, pag. 209.
[27] Ion Dianu, Mitropolitul Varlaam, ctitor de scriere și carte românească, în Glasul Bisericii, nr.1-2, 1981, pag.102.